images

Salubrizarea malurilor râului Nistru cu tinerii din Tudora

În acest weekend, colegii noÈ™tri au participat la continuarea salubrizării malurilor râului Nistru, alături de Consiliului Local al Tinerilor din Tudora. La activitate au participat 37 de tineri, împreună cu care au fost salubrizate 1300 de m de mal, de unde au fost colectaÈ›i 35 de saci de cel mai divers gunoi: scutece, sticle, deÈ™euri vegetale, animaliere, gunoi de construcÈ›ei, etc. Preponderent, sursa acestui gunoi sunt localnicii, care-È™i aruncă gunoiul peste gard, iar ploile il aduc până la Nistru. Desigur mai sunt È™i pescarii care lasă în urma lor gunoiul.
În cadrul discuÈ›iilor referitoare la această situaÈ›ie, am atins È™i subiectul adaptării politicilor locale la necesitățile legislaÈ›iei de mediu cuvinte ariilor naturale protejate È™i respectiv È™i localităților din Parcul NaÈ›ional “Nistrul de Jos”.
AcÈ›iunea au avut loc în cadrul proiectului „Gardienii naturii Moldovei: Consolidarea drepturilor comunităților locale de pe ambele maluri ale Nistrului” realizat în parteneriat cu Arnika, cu ajutorul programului Transition, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe
Această activitate a fost susținută de Suedia.