O altă destinație a reprezentanților Agenției Austriece pentru Dezvoltare, a fost Popeasca, unde la fel am fost întâmpinați cu pâine și sare.
Mai întâi de toate am verificat starea terenului de 18,5 ha, împădurit în 2018-2019. Apoi am mers împreună cu primarul localității pe la obiectele construite și reparate de curând. Am aflat noi detalii referitor la distribuția de apă a satului, în raport cu situația pe care o cunoșteam până la înfăptuirea lucrărilor de construcție a porțiunii de apeduct și reparație a punctelor de distribuție și control de livrare a apei. Lucrările au fost executate în cadrul celui de al 3-lea proiect realizat cu suportul ADA, “Măsuri de adaptate și reziliență climatică și dezvoltare instituțională în Zona Ramsar “Nistrul de Jos”. Acest proiect a fost realizat în parteneriat cu EcoContact