images

Prezentarea activității Inspetoratului Pentru Protecția Mediului

Astăzi, în cadrul proiectului „Gardienii naturii Moldovei: Consolidarea drepturilor comunităților locale de pe ambele maluri ale Nistrului” desfășurat împreună cu ONG-ul din Cehia, Arnika, cu ocazia celebrării zilei pământului pe 22 aprilie, am organizat împreuna cu Inspectoratul Pentru Protecția Mediului un eveniment de prezentare a activității și a rezultatelor obținute de Inspectorat în ultimul an. Chiar conducătorul instituției, dnul Ion Bulmaga a vorbit studenților de la ULIM cât și reprezentaților ong-urilor de mediu, despre provocările și realizările inspectorilor ecologici în ultima perioadă.
Tot în cadrul proiectului, în decursul celor 2 ani, pregătim în colaborare cu Inspectoratul Pentru Protecția Mediului, un grup de inspectori voluntari, care vor ajuta efectivul actual în contracararea fărdelegilor în domeniul mediului și vor consolida cadru de cunoștințe și respectare a legislației de mediu în comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului.
De asemenea, în cadrul proiectului, primăvara am plantat la Bălăbănești și la Nistrul de Jos, dar vom mai și planta în toamnă și pe alte terenuri. Iar în această primăvară, colegii noștri de la Iagorlâk, au instalat cuiburi destinate păsărilor acvapalustre.
Proiectul este realizat cu ajutorul programului Transition, cu suportul financiar al Ministry of Foreign Affairs of the Czech Republic